" /> " />

Istoricul localităţii

Momente din istoria comunei
Dată fiind poziţia geografică a acestor locuri care oferă un cadru natural propice muncii paşnice şi apărării în caz de nevoie, comuna Hăsmaş a fost locuită încă din timpurile cele mai îndepărtate, din preistorie.

Pe teritoriul comunei au fost descoperite urme ale culturii Tisa, o cultură înfloritoare şi de lungă durată şi cea mai cunoscută cultură neolitică din judeţ.

În primăvara anului 1968, o echipă de arheologi, cercetători pe tărâmul istoriei vechi şi străvechi ale poporului nostru, condusă de prof. Sever Dumitraşcu, de la Muzeul Ţării Crişurilor Oradea, precum şi o echipă de arheologi ai Muzeului Judeţean Arad au efectuat cercetări în comuna Hăsmaş şi anume în zona satului Clit şi a satului Botfei. Astfel în localitatea Clit în urma analizelor s-au stabilit urme ale culturii Coţofeni, pe baza studierii ceramicii .

Civilizaţia dacică a lăsat urme pe teritoriul comunei, prin cele două situri arheologice descoperite, o cetăţuie dacică la Clit, în locul numit „Gureţul Negrilor" localitate situată in partea de nord-est a comunei şi al doilea sit arheologic descoperit în satul Botfei în locul numit „Cetăţeaua". Obiectele găsite de arheologii (ceramica cenuşie şi cărămizie fină lucrata la roată, armele de metal şi cei doi dinari republicani de argint) aparţin sec. I-II e.n. şi confirmă existenţa în acele locuri aşezări dacice.

Localitatea Hăsmaş apare în Registrul de intrare a dijmelor din cereale şi vin, porci, oi şi capre din Fondul Episcopiei romano-catolice Oradea pe la anul 1581 sub numele de Hagymaş,În lucrarea lui Goriolan Suciu, Hăsmaşul este atestat la 1588, sub numele de Hagimaş; la 1595 apare sub denumirea de Kis-Hagymas; la 1599 Kyshagimas şi Nagyhagimas iar la 1851 Hastmas. La 1581 localitatea Hăsmaş aparţinea de Comuna Beliu( Beely) numărând o populatie de 9 familii româneşti.

Localitatea Urvişu de Beliu este atestat la 1599 sub denumirea: Eorvenyes, la 1692 Beli Orvinyes, în 1851 Urviş
Localitatea Clit este atestat la 1828 sub formă maghiarizată : Klit şi la 1851 Klitt, iar la 1913 Pusztaklitt.
Localitatea Botfei este atestată la 1595 sub numele de Boyttes, 1692 Boyt Fallma şi la 1851 Botfej.
Localitatea Agrişu-Mic apare în Registrul de intrare a dijmelor din cereale şi vin, porci, oi şi capre din Fondul Episcopiei romano-catolice Oradea pe la anul 1581 sub numele de Agregy, cu o populaţie de 8 familii româneşti, 1588 - Egregy, la 1851 Agris şi la 1913 Belegregy.
Localitatea Comăneşti este atestat la 1599 sub denumirea de Komanfalva, 1692 Kuminyesti, 1828 Kumanesti, în 1851 Kumanyeed şi la 1913 Komanfalva.

Se poate vedea că localităţile comunei noastre sunt menţionate în actele maghiare pe la sfârşitul secolului al XVI-lea. Acest fapt nu reprezintă decât o dată anumită care nu trebuie luată ca an de zămislire a acestor localităţi , ele fiinţând cu mult timp înainte. Explicaţia privind cele relatate anterior nu poate fi decât aceea că aşezările din ţinuturile codrene fiind aşezările din zonă de munte, în zone teritoriale de margine, regalitatea maghiară a ajuns mai târziu în aceste părţi când şi aici a dus o politică de maghiarizare a numelor localităţilor româneşti, după cum se observă din cele relatate mai sus; cu toate acestea populaţia băştinaşă şi-a urmat cursul firesc, românii au rămas cu tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, neputând fi clintiţi din matca proprie.

După anul 1699, Hăsmaşul care făcea parte din Comitetul Bihor, trece sub stăpânire habsburgică , „schimbându-se jugul de lemn al turcilor cu jugul de fier austriac".

În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, mai precis , prin actul din 9 octombrie 1741, prefectul bunurilor Episcopiei Oradea, dă dispoziţie să se ridice o manufactură de sticlă în regiunea Hăsmaşului. Construirea manufacturii a început în luna noiembrie 1741.


Din anul 1742 se păstrează o schiţă a satului Hăsmaş, care indică şi amplasarea imobilelor aparţinătoare sticlăriei . Producţia de sticlă a început la data de 16 mai 1742 şi a continuat până în anii 1780-1787, când manufactura de sticlă a fost mutată de la Hăsmaş la Beliu. Producţia realizată la Hăsmaş cuprindea : table de geamuri pentru ferestre, sticlă scobită din care se fabricau pahare de bere, de vin, de apă, sfeşnice, candelabre şi cristal.
La sfârşitul secolului al XIX-lea se construieşte o cale ferată îngustă care deserveşte fabrica de sticlă şi mai târziu, exploataţiile forestiere din versanţii împăduriţi ai Codrului. Punctul de plecare al căii ferate era Gara „Bocsig", ajungând la Hăsmaş de unde se ramifica pe văile Hăsmaşului, Clitului şi Urvişului. Mai târziu aceste căi ferate s-au desfiinţat, locul lor luându-l drumurile forestiere pentru autocamioane şi tractoare cu care s-a transportat materialul lemnos până la fabrica de cherestea Bocsig -gară..
Din anul 1918, prin Unirea Transilvaniei cu România, Hăsmaşul face parte din România, judeţul Bihor, plasa Beliu, până în anul 1950, când s-a făcut prima raionare; Hăsmaş raionul Ineu, regiunea Crişana .Această împărţire administrativ-teritorială cu raioane şi regiuni a durat până în anul 1968 când s-a făcut o nouă împărţire administrativă. De la această dată comuna noastră face parte din Judeţul Arad . Distanţa dintre comuna Hăsmaş şi Municipiul Arad este de 90 km, iar mijlocul de transport este asigurat de autobuze, care au punct de plecare satul Urvişu de Beliu şi satul Botfei.

Din feudalism avem date arhivistice din care reiese evoluţia populaţiei, numărul animalelor crescute, suprafeţe de teren cultivate şi, cel mai important lucru, faptul că localităţile de astăzi, existau în aceeaşi configuraţie în sec. XVII:
- Hăşmaş: 97 case, 575 locuitori
- Urviş: 36 case, 202 locuitori
- Agrişu Mic: 44 case, 214 locuitori
- Botfei: 42 case, 263 locuitori
- Comăneşti: 32 case, 175 locuitori

Din punct de vedere etnografic comuna Hăşmaş se încadrează în zona etnografică a Munţilor Apuseni, la interferenţa dintre Banat şi Bihor. Un rol important în etnografie îl ocupă arhitectura, construcţiile, frecvente fiind casele: materiale de construcţii tradiţionale (piatra pentru fundaţii, bârne lemn pentru pereţi şi planşee, paie pentru învelitoare), forma dreptunghiulară,cu două camere (camera mare şi tinda), cămară şi târnaţ.
Ocupaţiile tradiţionale: agricultura, construcţiile de case, rotăritul, lucrul la pădure ca stânjenitori, cerhănitori, ţapinari, cioplitori în lemn, lădăritul (centru important de prelucrare a lemnului, lăzile de zestre fiind renumite prin tehnica crestării,vopsirii prin culori naturale - forma specifică locului fiind aceea de sarcofag), ţesutul, coaserea sumanelor.
Portul popular este specific zonei Bihor. Câteva datini populare păstrate, paparudele, strigai peste sat (numit "Aure, aure"), obiceiuri legate de nunţi, botezuri, înmormântări, datina Felegii (ştergarul purtat în toate ocaziile importante), Praznicul de pită nouă (sărbătoarea muncii pe perioada verii).